Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Regional

17 Sep. 2020 / 18:00

Ateliere de croitorie pentru copiii din cinci centre de plasament din ţară

„Dacă vrei să ajuţi un flămând, nu-i da peşte, dar o undiţă". După acest principiu funcţionează atelierele de cusătorie din centrele de plasament din Hânceşti, Bălţi, Anenii Noi, Cărpineni şi Drochia. Cu susţinerea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, programul gratuit de iniţiere în domeniul croitoriei a fost lansat la început de septembrie. Timp de patru luni, copiii vor fi instruiţi de specialişti, dar şi pensionarii care ştiu această meserie. Iniţiativa este implementată de Fundaţia Filantropică „Open Gates", din Chişinău, informează Mesager.

Copii din Şcoala-internat Carpineni sunt învăţaţi să coase haine de la zero. Încântaţi, aceştia au început cu câteva reguli simple, precum: tăierea unei bucăţi de material sau introducerea aţei în urechile acului. Pâna la sfârşitul anului, tinerii vor învăţa sa confecţioneze mai multe articole vestimentare, care vor fi expuse într-un târg la Chişinău.

Cea mai importantă lecţie predată în atelier este transformarea unei pânze într-o piesă vestimentară. De acest lucru s-a convins şi Alexandrina Erhan, o copilă de 13 ani, care vrea să devină cusătoreasă.

„Când o să se rupă ceva, o pereche de pantaloni, pot fără grijă să cos, adică nu o să trebuiască un educator care să ne arăte cum. Dacă învăţ acum, am să pot şi am să învăţ şi pe altcineva”, a spus Alexandrina Erhan, elevă.

Şi alţi copii de la Şcoala-internat din Cărpineni vin cu regulaertate la cursurile de cusătorie pentru a deprinde o meserie.

„Eu vreau să cos o cămaşă de culoare albastră, să i-o dau unui prieten”;  „Să nu băgăm degetele când coasem înăuntru şi când apăsăm cu piciorul, să nu apăsăm tare că apoi iese de sub control”, spun copiii.

Copiii sunt ghidaţi de Eugenia Munteanu şi Valentina Grigoriţa, două pensionare din localitate, care se bucură că au şansa de a-şi împărtăşi cunoştinţele cu viitoarea generaţie. 

„Ne-a rugat să învăţăm nişte copii, care în viaţă să le prindă bine şi am fost de acord, aşa ca să ducem profesia asta mai departe”, a menţionat Eugenia Munteanu, croitoreasă.

„El poate pe urmă să dreagă o haină de-a lui, o pereche de jeans, să scurteze, fetele să coase o faţă de masă ori o faţă de pernă”, a spus Valentina Grigoriţă, croitoriţă.

Astfel, cei zece copii din şcoala-internat sunt ajutaţi să-şi formeze deprinderi pentru o viaţă independentă.

„Vrem să-i obişnuim pe copii să fie independenţi, să aibă încredere în sine şi să poată să-şi facă bucata lor de pâine, să nu depindă de stat, de cineva. Vrem şi luptăm ca să evităm, să omitem dependenţa aceasta la copiii din centrele de plasament şi şcolile internat”, a menţionat Tudor Tenu, director, Şcoala-internat Cărpineni.

Locuitorii satului Cărpineni consideră că lecţiile de cusătorie le oferă acestor minori şansa să se integreze mai uşor în societate.

„Au o bază, au un viitor, au o perspectivă în viaţă şi e foarte bine”; „Pentru societate, fiindcă acolo copiii sunt încadraţi în muncă, ei primesc cunoştinţe necesare”; „E un plus pentru viaţa viitoare, adică acelaşi nasture să-l coşi, aceeaşi floricică să o desenezi pentru copiii tăi ca să le arăţi ce înseamnă croşetat”, spun locuitorii.

Fundaţia "Open Gates" va deschide şi un atelier social pentru a le oferi un loc de muncă tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani.

 

Comentarii