Ştiri

Sursa imaginii: tribuna.md

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Politic

14 Aug. 2020 / 19:10

Sesizare depusă la ANI pe numele deputatului Vladimir Cebotari

Socialista Marina Radvan a depus o sesizare la Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) pe numele deputatului Pro Moldova, Vladimir Cebotari, cerând verificarea averii acestuia, relatează Mesager.

Potrivit demersului, Vladimir Cebotari nu ar fi declarat, în anul 2013, venitul obţinut din dobândă, ar fi ascuns declararea mai multor conturi bancare, iar soţia lui ar fi cumpărat o cotă parte dintr-o companie aeriană, sugerând că această sumă ar fi mult prea mare pentru veniturile declarate de familia Cebotari.

Contactat de Moldova 1, parlamentarul de la Pro Moldova a declarat că aceste sesizări nu au fundament factologic, iar verificarea declaraţiei de avere va avea o singură finalitate - demonstrarea că toate bunurile au fost declarate conform legii.

„Îi doresc succes Marinei Radvan şi o să mă bucur dacă ANI îşi va exercita corect atribuţiile”, a conchis Vladimir Cebotari.

Comentarii