Ştiri

Sursa imaginii: OSCE

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

23 Ian. 2021 / 11:45

Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE vine în Moldova

Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr Harting, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 26-28 ianuarie. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei întrevederi a vicepremierei pentru Reintegrare în exerciţiu, Olga Cebotari, cu şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, relatează Moldova 1.

Oficialii au avut un schimb de opinii referitor la priorităţile curente în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană şi în realizarea eficientă a politicilor de reintegrare a ţării.

Părţile au efectuat un schimb de opinii cu privire la şedinţa de lucru a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului din 20 ianuarie curent şi impactul acesteia întru stimularea realizării angajamentelor convenite în aşa-numitul pachet „Berlin plus”.

Comentarii