Ştiri

Sursa imaginii: moldova.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

04 Dec. 2020 / 15:46

Reacţia UE privind evenimentele din Parlament

Votarea a avut loc într-un mod care nu respectă procedurile parlamentare necesare - este reacţia Uniunii Europene (UE) privind votarea proiectelor legislative în cadrul şedinţei Parlamentului de ieri. Potrivit UE, „votarea a fost susţinută de oameni identificaţi ca fiind implicaţi în corupţie şi în frauda bancară din 2014, iar acest lucru prezintă, de asemenea, riscul ca legislaţia să poată servi intereselor particulare”.

Aceste propuneri legislative au fost depuse la numai două săptămâni după ce poporul Republicii Moldova a ales un nou preşedinte. Alegerile au avut loc în aşteptarea ca viitorul preşedinte să îşi poată exercita funcţiile conform Constituţiei în baza căreia a fost ales. Prin urmare, este esenţial ca orice modificare cu privire la aceste funcţii şi puteri prezidenţiale să respecte procedurile necesare, prevăzute legal, inclusiv în ce priveşte controlul democratic”, menţionează UE.

De asemenea, se mai menţionează că „UE se aşteaptă ca toţi factorii de decizie din Republica Moldova, o ţară asociată UE, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu aşteptările poporului şi principiile esenţiale ale ambiţiosului nostru Acord de Asociere UE - Republica Moldova.

„Parteneriatul Uniunii Europene cu Republica Moldova va rămâne axat pe oferirea de beneficii tangibile cetăţenilor Republicii Moldova”, se mai notează în mesajul UE.

De menţionat că, în cadrul şedinţei din 3 decembrie a Parlamentului, deputaţii PSRM şi a Platformei parlamentare „Pentru Moldova” au votat mai multe proiecte de legi, fără a fi supuse dezbaterilor în plen. Iar, deputaţii Platformei DA au blocat tribuna Parlamentului, după ce nicio propunere înaintată de ei nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Comentarii