Ştiri

Sursa imaginii: captură video:privesc.eu

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

08 Dec. 2019 / 11:16

PLDM a convocat Consiliul Politic Naţional al partidului

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a convocat astăzi şedinţa Consiliului Politic Naţional, cu prilejul împlinirii a 12 ani de la fondarea partidului.

La Consiliu participă preşedintele PLDM, Tudor Deliu şi vicepreşedinţii partidului, membri fondatori ai PLDM, inclusiv Vlad Filat, membri ai Biroului Politic Central, preşedinţi de organizaţii teritoriale şi aleşi locali liberal-democraţi.

Promovarea vectorului european, dezvoltarea reformelor, dar şi susţinerea aleşilor locali întru modernizarea localităţilor din ţară - sunt doar câteva obiective trasate de PLDM la şedinţa Consiliului Politic Naţional de astăzi, relatează Moldova 1. Prezent la eveniment, fostul lider al PLDM, Vlad Filat, a menţionat că are activitatea politică suspendată, dar va continua să lupte pentru valorile pe care le-a promovat anterior, precum statul de drept şi integrarea europeană a ţării noastre.

„Vom continua să atragem în rândurile noastre oameni noi, pregătiţi, dar mai ales devotaţi interesului naţional. Un alt obiectiv constă în instruirea permanentă a aleşilor locali, vom crea pentru primarii şi consilierii noştri locali platforme de instruire în domeniul administraţiei publice şi managementului proiectelor. Vom oferi suport în proiectele de dezvoltare locală şi în atragerea finanţărilor”, a menţionat Tudor Deliu, preşedintele PLDM.

„Eu am activitatea politică suspendată şi o voi avea în continuare, până în momentul în care voi demonstra că tot ceea ce s-a vorbit şi promovat cu atâta insistenţă în privinţa mea a fost un neadevăr. Faptul că eu voi avea activitatea politică suspendată nu înseamnă că eu pot să-mi suspend activitatea în acţiunile pentru care am luptat împreună. Asta ţine de statul de drept, reforme autentice. Republica Moldova trebuie dusă acolo unde îi este locul geografic şi valoric - în spaţiul european. Eu nu pot fi suspendat faţă de aceste lucruri. Sper foarte mult că vom fi împreună”, a declarat Vlad Filat, fondator PLDM şi fost premier.

PLDM a fost constituit pe 8 decembrie 2007.  

Comentarii