Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Politic

09 Apr. 2021 / 08:00

Parlamentul se întruneşte astăzi în şedinţă plenară

Aleşii poporului se întrunesc astăzi, 9 aprilie, cu începere de la ora 10:00, în şedinţă plenară. Întrunit la 8 aprilie în şedinţă, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a şedinţelor plenare pentru 9-16 aprilie. Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei plenare sunt incluse 16 proiecte de lege şi de hotărâre.

În perioada menţionată, deputaţii vor examina proiectul pentru modificarea Legii cadastrului bunurilor imobile, proiectul de lege cu privire la blocul locativ destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, proiectul pentru abrogarea Legii privind emisiunea obligaţiunilor de plată derivate din garanţiile de stat.

Totodată, deputaţii urmează să examineze şi două proiecte de modificare a Legii pentru compensarea diferenţei de tarife la energie şi gaze pentru populaţia din unele localităţi din raioanele Dubăsari, Căuşeni şi din satul Varniţa, raionul Anenii Noi, dar şi proiectul de modificare a Legii privind piaţa produselor petroliere etc.

În ordinea de zi este inclus şi proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor presupusei răpiri a fostului judecătorul ucrainean Nikolai Ceaus.

Comentarii