Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

28 Mai 2020 / 19:04

Parlamentul European: Curtea Constituţională nu trebuie să fie afectată de ingerinţele politice

Curtea Constituţională nu trebuie să fie afectată de ingerinţele politice. Este declaraţia Parlamentului European, care a răspuns scrisorii preşedintei Înaltei Curţi, Domnica Manole, privind „situaţia dificilă prin care trece instituţia”, relatează Mesager.

Potrivit documentului, semnat de Siegfried Mureşan, preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, orice tip de hărţuire este inacceptabilă, iar instituţia are o importanţă fundamentală pentru sistemul legal şi politic din Moldova.

Amintim că, la începutul lunii mai, Domnica Manole s-a adresat public Comisiei de la Veneţia, Parlamentului European, Consiliului Europei şi întregului corp diplomatic acreditat în Republica Moldova, acuzând presiuni exercitate asupra Curţii Constituţionale. Ulterior, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a declarat că urmăreşte îndeaproape situaţia din Republica Moldova.

Comentarii