Ştiri

Sursa imaginii: agora.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Politic

20 Iul. 2019 / 11:25

Oficiali europeni se vor documenta la Chişinău asupra ultimelor evoluţii politice

Ultimele evoluţii politice din Republica Moldova şi funcţionarea instituţiilor democratice după alegerile parlamentare din februarie 2019 sunt în atenţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Coraportorii Egidijus Vareikis şi Maryvonne Blondin vor efectua o vizită la Chişinău, în perioada 21-24 iulie, se vor documenta cu privire la situaţia de după criza constituţională şi politică din iunie 2019, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului Republicii Moldova, cei doi oficiali europeni se vor informa şi asupra măsurilor luate în domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, legislaţia şi acţiunile preconizate pentru depolitizarea justiţiei şi a instituţiilor de stat, evoluţiile privitoare la cadrul electoral.

În acest sens, coraportorii APCE vor avea întrevederi cu Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, Preşedintele ţării Igor Dodon şi Prim-ministrul Maia Sandu.

„Agenda vizitei mai include întrevederi cu deputaţii din Comisia juridică, numiri şi imunităţi, Comisia control al finanţelor publice, Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice. Coraportorii vor discuta cu reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare şi cu delegaţia parlamentară la APCE.”, se arată în comunicat.

Oficialii APCE vor mai avea întrevederi la Centrul Naţional Anticorupţie, Curtea Constituţională, Comisia Electorală Centrală, Curtea de Conturi, Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor.

Totodată, coraportorii vor mai discuta cu viceprim-ministrul Andrei Năstase, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vasili Şova, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicolae Popescu, Ministrul Justiţiei, Olesea Stamate. Oficialii APCE se vor mai întâlni cu reprezentanţii comunităţii diplomatice şi cu organizaţiile societăţii civile active în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.

Egidijus Vareikis este deputat din Lituania, Grupul Partidului Popular European, iar Maryvonne Blondin este parlamentară din Franţa, Grupul Socialiştilor, Democraţilor şi Verzilor.

 

Comentarii