Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

22 Ian. 2021 / 17:30

MAEIE: Solicităm respect faţă de instituţiile statului

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) „solicită misiunilor diplomatice şi membrilor personalului diplomatic să manifeste respect faţă de legile, regulamentele şi instituţiile statului de acreditare şi să se abţină de la comentarii”.

„În contextul recentelor declaraţii pe marginea Hotărârii nr. 4 a Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene solicită misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova şi membrilor personalului diplomatic al acestora, în spiritul Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice de la Viena (1961), să manifeste respect faţă de legile, regulamentele şi instituţiile statului de acreditare şi să se abţină de la comentarii care ar putea fi calificate ca ingerinţe în treburile interne ale statului”, menţionează MAEIE. 

 

Comentarii