Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

23 Ian. 2020 / 11:50

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a depus un denunţ la Procuratura Generală

Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, a depus un denunţ la Procuratura Generală, în care cere urmărirea penală a funcţionarilor din ţară „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi îmbogăţire ilicită”. Despre aceasta a anunţat astăzi, 23 ianuarie, liderul PPDA, în cadrul unei conferinţe de presă în faţa Procuraturii Generale.

Liderul PPDA a specificat că a depus acest denunţ „având în vedere investigaţia Ziarului de Gardă cu privire la veniturile nejustificate şi cheltuielile enorme făcute de actualul preşedinte Igor Dodon”.  

„Un denunţ care l-am făcut ca şi continuitate la demersurile mele permanente de investigare a funcţionarilor, indiferent de ce culoare politică sunt, a tuturor funcţionarilor din această ţară, fie că e vorba de procurori, judecători, miniştri, deputaţi, să fie investigaţi sub aspectul săvârşirii acţiunilor de corupţie şi de îmbogăţire ilicită (…) Am strâns un număr suficient de semnături pe acest denunţ şi am decis să-l depunem la Procuratura Generală. Denunţul este în comun cu cetăţenii şi simpatizanţii partidului”, a declarat Andrei Năstase.

Denunţul penal a fost semnat de circa 2000 de persoane. 

„Procuratura nu este organ de control, este organ de urmărire penală. Noi avem un organ de control special, care se numeşte Agenţia de Integritate. Dacă va parveni aşa plângere la noi, vom expedia după competenţă şi după asta dacă vor fi contestate încălcări, atunci procurorii vor decide”, a spus procurorul general, Alexandr Stoianoglo, citat de Mesager.

Preşedinţia a reacţionat la denunţul depus de Andrei Năstase. Contactată de Moldova 1, purtătoarea de cuvânt a instituţiei prezidenţiale, Carmena Sterpu, a precizat că gestul lui Andrei Năstase demonstrează că unii politicieni se plictisesc în opoziţie şi inventează motive să mai apară la televizor.

„Unii politicieni se plictisesc în opoziţie şi inventează motive să mai apară la televizor”, a afirmat Carmena Sterpu.  

Comentarii