Ştiri

Sursa imaginii: moldova.org

Postat de: trm.md

Ştiri / Politic

19 Feb. 2020 / 14:27

La Chişinău se desfăşoară reuniunea Comitetului de Asociere RM-UE

Astăzi la Chişinău se desfăşoară şedinţa ordinară a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, la care participă directorul pentru Rusia, Parteneriat Estic, Asia Centrală, cooperare regională şi OSCE al Serviciului European pentru Acţiune Externă, Luc Pierre Devigne, care ieri a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ion Chicu, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Este o zi importantă pentru agenda noastră bilaterală cu Uniunea Europeană. La Chişinău se va desfăşura următoarea rundă a şedinţei comisiei comitetului de asociere RM-UE. Reuniune la care vom trece în revistă realizările RM în conformitate cu angajamentele asumate în baza acordului de asociere şi liber schimb cu UE şi vor fi trasate priorităţile imediat următoare pentru Moldova. Va fi o reuniune angajantă atât pentru noi cât şi pentru partenerii din comisia europeană”, a menţionat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi.

În cadrul reuniunii se va discuta despre agenda de Asociere, despre priorităţile Planului de Acţiuni a declarat în cadrul emisiunii ,,Loc de Dialog” de la Radio Moldova, directorul executiv al Institutului pentru Politici şi Reforme Europene, Iulian Groza.

„Formatul de discuţii în cadrul comitetului de asociere este foarte punctual, pe prevederile din agenda de asociere, pe angajamentele stabilite, poate este unul dintre motivele pentru care ne vine mai greu să ne mişcăm pe aspecte politice, pe aspecte care vizează statul de drept. Prevederile acordului de asociere în această parte sânt mai generale, care trebuie decise, validate în interiorul ţări, având în vedere specificul, competenţele şi funcţiile din diferite instituţii. Toate lucrurile acestea trebuie privite în ansamblu şi trebuie să înţelegem că nu este suficient să spunem că acordul de asociere este o prioritate, dar aceste declaraţii trebuie susţinute prin eforturi”, a spus Iulian Groza.

Comentarii