Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Politic

17 Sep. 2019 / 17:06

Igor Dodon: Este ferm angajamentul de a implementa Acordul de Asociere

Îşi asumă reforma justiţiei, combaterea corupţiei şi consolidarea instituţiilor statului. Despre priorităţile actualei guvernări s-a discutat şi la întrevederea preşedintelui Igor Dodon cu şeful Directoratului General pentru Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea în cadrul Comisiei Europene, Christian Danielsson, relatează Mesager.

Igor Dodon a mulţumit partenerilor europeni pentru suportul oferit şi a asigurat oficialul european că implementarea prevederilor Acordului de Asociere rămâne o prioritate pentru conducerea ţării.

„Mă bucur că în aceste zile am semnat şi un acord care pune bazele de conlucrare din partea majorităţii parlamentare şi a Guvernului. Acolo este stipulat foarte clar de reformele care ne angajăm şi să le promovăm pe parcursul următoarelor luni. Este ferm angajamentul de a implementa Acordul de Asociere”,  a declarat Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova.

La rândul său, oficialul european a salutat angajamentele asumate de actuala guvernare şi a menţionat că UE va continua să sprijine ţara noastră.

„Am purtat discuţii cu reprezentanţi ai Guvernului. Am discutat despre proiectele ambiţioase pe care Executivul şi coaliţia şi le asumă, şi desigur în primul rând, am discutat despre reforma justiţiei şi despre legea privind reforma Procuraturii care a fost adoptată ieri. De asemenea, am discutat şi aspecte ce vizează descentralizarea şi autonomia locală”, a spus Christian Danielsson, şeful Directoratului pentru Vecinătate şi Negocieri.

Oficialul european a participat astăzi la discuţiile publice privind viitorul Parteneriatului Estic, iar în ziua de ieri a avut o întrevedere cu prim-ministra Maia Sandu.

Comentarii