Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Politic

09 Apr. 2021 / 12:33

Comisia pentru elucidarea circumstanţelor răpirii fostului judecător ucrainean, constituită

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor presupusei răpiri de pe teritoriul ţării noastre a fostului judecător ucrainean Mykola Chaus. Deputaţii au aprobat în şedinţa plenară de astăzi un proiect de hotărâre în acest sens.


Conform proiectului, crearea comisiei de anchetă este necesară pentru identificarea unor soluţii în ce priveşte asigurarea drepturilor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Comisia va antrena în activitatea sa autorităţile responsabile ale statului.

Din comisie vor face parte nouă membri, deputaţi din toate fracţiunile parlamentare: Vasile-Andrei Năstase (preşedintele comisiei), Adrian Lebedinschi (vicepreşedinte), Grigore Novac (secretarul comisiei), precum şi Alexandru Jizdan, Vladimir Cebotari, Grigore Repeşciuc, Vadim Fotescu, Oazu Nantoi, Fiodor Gagauz (membri).  

„Este strigător la cer şi de neconceput faptul că am ajuns să trăim timpuri în care persoanele pot fi răpite în plină stradă. În acelaşi timp, ne îngrijorează modul în care este gestionat cazul judecătorului Ceaus de către autorităţile noastre. Astăzi, cei care ar trebuie să ne ofere răspunsuri şi explicaţii tac”, a declarat Grigore Repeşciuc, deputat „Pentru Moldova”.

„Consider că întâi de toate trebuiau chemaţi la raport directorul SIS, şeful Poliţiei de Frontieră şi în special ministrul de Interne, care a dat dovadă de incompetenţă crasă”, a declarat deputatul Platformei DA Liviu Vovc.

„Dacă dorim cu adevărat să fim responsabili şi să exercităm controlul parlamentar asupra structurilor executive din acest stat, consider că nu trebuie să ne axăm doar pe cazul Ceaus, dar să vedem care este situaţia generală privind securitatea cetăţenilor în Republica Moldova, sub aspectul eventualelor crime comise, fie din stânga Nistrului, fie din altă parte. Haideţi să extindem formatul acestei comisii, să vedem starea generală din organele responsabile de securitatea cetăţenilor din această ţară”, a spus deputatul PAS Oazu Nantoi. 

„Noi nu trăim în evul mediu, există proceduri, este dreptul internaţional şi scoaterea omului în portbagaj cea ce reprezintă astăzi o sfidare gravă a tuturor procedurilor”, a declarat Vlad Bătrâncea, vicepreşedintele Parlamentului.

De menţionat că fostul judecător ucrainean Mykola Chaus, a cărui cerere de azil politic a fost examinată de către instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, a fost răpit pe 3 aprilie 2021 din centrul Chişinăului de un grup de persoane înarmate, conform informaţiilor apărute în spaţiul public.  

Abonează-te la TRM.MD pe Telegram pentru a afla rapid noutăţile: https://t.me/teleradiomoldova

Comentarii