Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Bogdan Nigai

Ştiri / Moldova 2 Promo

15 Iul. 2020 / 11:55

„Sus cortina!” cu Gheorghe Urschi, miercuri, pe Moldova 2

Vă invităm să-i redescoperim talentul celui care a scris pagini de aur în umorul românesc din stânga Prutului. Aducem la lumina ecranelor scheciuri şi glume semnate de Gheorghe Urschi până în 1994. Îl redescoperim pe „regele umorului” basarabean, miercuri, 15 iulie, începând cu ora 14:00, pe Moldova 2.

Peste 100 de minute de glume şi umor au fost adunate de către regizoarea Margareta Reabcov-Pânzaru.

„Sincer vorbind, am rămas plăcut surprins, ba chiar înduioşat, când am auzit de această intenţie nostimă de a scutura sacul televiziunii şi a aduna măcar de două plăcinţele satirice cu Gheorghe Urschi. Cu mâna pe inimă vreau să spun mulţumesc şi pentru că s-a păstrat acest puţin. Mă închin plin de recunoştinţă celor care au reuşit să ascundă sau să dosească nişte subiecte cu mine adunate pa parcursul ultimilor 15 ani - 1980-1994”, spunea atunci umoristul Gheorghe Urschi.

Îl puteţi redescoperi pe actorul, regizorul şi umoristul Gheorghe Urschi în scenă, alături de soţia sa Maria, dar şi de alţi artişti din acea vreme, în „Sus cortina!” cu Gheorghe Urschi, o producţie realizată în 1994 la Compania de Stat „Teleradio–Moldova.

Revedeţi momentele de altădată păstrate cu grijă în arhiva de aur a Televiziunii Naţionale! Urmăriţi miercuri, 15 iulie, cu începere de la 14:00, pe Moldova 2, momente inedite din viaţa artistică a lui Gheorghe Urschi.
 

Comentarii