Mai multe acţiuni dedicate zilei de 6 iulie, declarată Ziua victimelor staliniste, vor fi organizate de către Guvern. Printre acestea sunt întâlnirea premierului Vlad Filat cu reprezentaţii Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, depuneri de flori, ajutoare materiale unice.
Anii nu le-au vindecat rănile. Cu lacrimi şi emoţii, foştii deportaţi şi-au amintit astăzi momentele de groază, foamea şi frigul suportat în timpul celui de-al doilea val de deportări. În ajun de 6 iulie, când este marcată Ziua Victimelor Staliniste, aceştia au primit insigne şi legitimaţii de la premierul Vlad Filat.
Ion Tălămbuţă este unul dintre cei mai talentaţi acordionişti din ţară, un om de o cumsecădenie aleasă. Încă din tinereţe a deprins acordeonul şi, cântând pe la petreceri, şi-a sclipuit bani pentru propriul instrument. A întâlnit-o pe viitoarea soţie, colega noastră, Larisa Tălămbuţă, la Soroca, unde ambii făceau studii muzicale. El cânta la acordeon, ea - la vioară. Cu aceeaşi iscusinţă maestrul a învăţat să mânuiască contrabasul şi a făcut parte din ansamblul profesoral al şcolii de muzică. Mai târziu şi-au continuat studiile la Chişinău.
Odată cu lansarea, în luna aprilie, în raionul Cimişlia, a proiectului de construcţie a drumului Codreni – Sagaidacul Nou,
Agenţia Naţională Arheologică a făcut prospecţiunile prevăzute de lege şi a decoperit în zona viitorului traseu urme ale unei aşezări antice. Pe această porţiune de drum au început lucrările de salvare. Săpând mai adânc, cercetătorii au descoperit un cuptor de olărie.
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene „Susţinerea Democraţiei în Moldova”