Ştiri

Sursa imaginii: digi24.ro

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Internaţional

25 Aug. 2020 / 19:42

România a trecut pragul de 80 de mii de îmbolnăviri cu COVID-19

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de COVID-19 din 20.479 de teste efectuate, precum şi 58 de decese, inclusiv două la persoane sub 29 de ani. Una dintre acestea, de 25 de ani, nu avea alte boli. La terapie intensivă sunt internaţi 490 de pacienţi, scrie digi24.ro.

Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul Coronavirus.

35.816 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 9.593 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.  

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 732 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.367 de persoane diagnosticate cu infecţia COVID-19 au decedat.

Comentarii