Ştiri

Sursa imaginii: news.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

07 Sep. 2020 / 17:44

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a ieşit din comă

Principalul opozant rus al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, otrăvit în Rusia cu un agent neurotoxic de tip noviciok potrivit Berlinului, a ieşit din coma indusă şi urmează să fie decuplat, în etape, de la aparatul de vetilaţie. Despre aceasta a anunţat luni Spitalul Charité din capitala germană, relatează AFP, citată de news.ro.

„Navalnîi, spitalizat de la 22 august la Berlin, reacţionează atunci când i se vorbeşte. Pacientul a fost scos din coma artificială şi din ventilaţia mecanică. El răspunde la stimuli verbali. Este încă prea devreme să evaluăm eventualele efecte pe termen lung ale otrăvirii sale grave”, a anunţat spitalul, precizând că starea sănătăţii i s-a îmbunătăţit.

Potrivit Guvernului german, Aleksei Navalnîi a fost „fără echivoc” otrăvit în Rusia, într-un turneu electoral, cu un agent neorotoxic de tip noviciok, o substanţă concepută în perioada sovietică în scopuri militare. Rusia respinge această teză.

Opozantului rus, în vârstă de 44 de ani, i s-a făcut rău pe 20 august, la bordul unui avion cu care se întorcea din Siberia la Moscova, după ce a băut un ceai pe un aeroport. Spitalizat iniţial la Omsk, în Siberia, el a fost transferat pe 22 august în Germania, unde autorităţile se declară sigure că a fost otrăvit.

Comentarii