Ştiri

Sursa imaginii: mediafax.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

27 Aug. 2020 / 17:18

Numărul cazurilor cu COVID-19 creşte în Europa

Autorităţi din 214 de ţări şi teritorii ale lumii au raportat aproximativ 24,2 milioane de infectări cu noul Coronavirus de când a fost anunţat primul caz în China şi până astăzi. Ţările cele mai afectate rămân a fi Statele Unite, care aproape a atins recordul de şase milioane de infectări, Brazilia şi India, ambele cu peste trei milioane de cazuri. Europa, care cunoscuse anterior o aplatizare a curbei şi număr redus de cazuri zilnice, a revenit pe o tendinţă de creştere, mai ales în ţări precum Spania sau Italia, relatează Mesager.

Autorităţile germane au anunţat că vor intensifica monitorizarea persoanelor revenite din călătorii în afara ţării pentru a se asigura că respectă regulile de carantină, după ce datele au arătat că în peste 40 la sută dintre cazurile noi de infectare Coronavirusul a fost contractat în străinătate. La Berlin au fost interzise toate activităţile preconizate pentru weekend, fiind invocate îngrijorări cu privire la nerespectarea regulilor de igienă. Totodată, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că vrea să-i amendeze pe cei prinşi fără mască în magazine sau în transportul public, amenda fiind de până la 50 de euro. Oficialul a mai adăugat că numărul celor care participă la adunări private ar trebui redus de la 50 la 25 de persoane. Până acum, în Germania s-au înregistrat aproape 240 de mii de contaminări.

Guvernul britanic şi-a revizuit reglementările în ceea ce priveşte portul măştilor în şcolile din Anglia, după ce a afirmat că această măsură nu era necesară. În regiunile unde transmiterea virusului este sporită, adulţii şi elevii trebuie de acum înainte să-şi acopere faţa atunci când se deplasează în interiorul instituţiilor de învăţământ. Cu toate acestea, portul măştii nu va fi obligatoriu în sălile de clasă, unde se estimează că riscurile sunt mai mici. Până acum, în Marea Britanie s-au înregistrat 328 de mii de cazuri de infectare.

Papa Francisc îşi va relua, începând cu 2 septembrie, tradiţionalele audienţe generale de miercuri în prezenţa publicului, într-o curte închisă a Palatului apostolic şi nu în Piaţa Sfântului Petru cum era până acum. În curte vor fi instalate aproximativ 500 de scaune, astfel încât toţi cei care vor să meargă în audienţă să păstreze distanţa fizică. Ultima audienţă a lui Papa Francisc a avut loc pe 26 februarie. Atunci, Papa s-a întâlnit cu peste 12 mii de credincioşi. Până acum, în peninsula apenină au fost confirmate 262 de mii de contaminări. 

Pandemia dă peste cap sistemul de învăţământ din toată lumea. Este concluzia făcută de UNICEF, specialiştii cărora declară că aproximativ 463 de milioane de copii au fost privaţi de dreptul la educaţie, întrucât şcolarii nu au acces la internet, televiziune sau radio. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că, la nivel mondial, aproape 1,5 miliarde de copii au fost afectaţi de închiderea şcolilor sau de măsurile de izolare. Raportul scoate în evidenţă discrepanţele geografice în ceea ce priveşte accesul la învăţământul la distanţă, cel mai mult fiind afectaţi copiii din Africa şi din unele zone ale Asiei. Raportul UNICEF are la bază date culese din circa 100 de ţări, măsurând accesul public la internet, televiziune sau radio.

Între timp, România depăşeşte un nou prag critic. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1 504 cazuri noi de COVID-19, din peste 25 de mii de teste efectuate, un nou record negativ al infecţiilor cu Coronavirus. Ultimul record de cazuri noi a fost pe 13 august, când autorităţile au transmis că 1 454 de români s-au infectat. Alte 38 de persoane au decedat din cauza COVID-19, în timp ce la Terapie Intesivă sunt internaţi 492 de pacienţi. Până astăzi pe teritoriul României au fost confirmate 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul Coronavirus.

Vecinii din est, ucrainenii, au înregistrat, în ultimele 24 de ore 1 974 de cazuri noi de infectare, bilanţul ajungând la peste 112 mii. În ţara vecină, peste 2 400 de persoane au pierdut lupta cu maladia şi au decedat. 

Comentarii