Ştiri

Sursa imaginii: Agerpres

Postat de: Ilie Pîrvan

Ştiri / Internaţional

04 Oct. 2021 / 10:43

Japonia: Fumio Kishida, ales prim-ministru de către deputaţi

Fumio Kishida, liderul Partidului Liberal Democrat (PLD), a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor în Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a parlamentului japonez, în cadrul unei sesiuni speciale a Dietei (parlamentul), convocată luni pentru alegerea noului prim-ministru al ţării, informează Kyodo, Xinhua, France Presse şi DPA, preluate de Agerpres.

În contextul în care coaliţia de la guvernare condusă de PLD controlează ambele camere, se aşteaptă ca Kishida, în vârstă de 64 de ani, să obţină o majoritate de voturi şi în Camera Consilierilor (camera superioară a legislativului).

„Acesta este adevăratul punct de plecare. Voi merge mai departe cu un puternic sentiment de hotărâre, cu o determinare puternică”, a declarat el la sediul PLD din Tokyo în timpul dimineţii.

Odată instalat oficial ca nou prim-ministru al Japoniei, Kishida urmează să numească noul cabinet şi apoi va fi inaugurat oficial în cadrul unei ceremonii la Palatul Imperial şi va ţine o conferinţă de presă luni seară.

Primul test major al lui Kishida ca prim-ministru vor fi alegerile generale. El intenţionează să organizeze alegerile la 31 octombrie.

Ascensiunea la putere a lui Kishida urmează după victoria sa clară obţinută săptămâna trecută la alegerile interne pentru preşedinţia formaţiunii sale, Partidul Liberal Democrat (PLD, dreapta conservatoare), care domină viaţa politică japoneză.

Fumio Kishida preia funcţia de nou prim-ministru al Japoniei formând un cabinet ce va încerca să ţină sub control COVID-19, în timp ce trebuie să relanseze o economie afectată.

Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor, cea mai puternică cameră a Dietei, urmează să aibă loc pe 31 octombrie, potrivit unor surse familiare cu chestiunea, mai devreme de prima jumătate a lunii noiembrie, aşa cum se aştepta.

Kishida îl înlocuieşte pe Yoshihide Suga, care a demisionat după puţin peste un an din funcţie pe fondul criticilor legate de răspunsul său la pandemie.

Potrivit unor înalţi responsabili ai PLD, noul prim-ministru intenţionează să dizolve camera inferioară pe 14 octombrie şi să înceapă perioada de campanie pentru alegerile generale la 19 octombrie. Acesta va fi primul test major al lui Kishida în funcţie.

Cu în jur de 60% din populaţia Japoniei complet vaccinată şi cazurile de COVID-19 în declin, sarcina imediată a lui Kishida va fi prevenirea unei alte creşteri a infecţiilor, ridicând treptat restricţiile privind activităţile sociale şi de afaceri, precum şi redeschiderea frontierei pentru călătorii străini, notează Kyodo.

Comentarii