Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Internaţional

13 Aug. 2020 / 12:06

California: Sute de locuinţe evacuate în urma unui puternic incendiu de vegetaţie

Autorităţile californiene au ordonat miercuri evacuarea a circa 500 de locuinţe în urma unui incendiu de vegetaţie care se extinde rapid în nordul Los Angeles după ce a pârjolit deja 4.000 de hectare la începutul serii, informează AFP.

Incendiul a izbucnit în timpul după-amiezii în apropierea lacului Hughes, pârjolind mai întâi o suprafaţă de 20 de hectare, după care a cuprins alte 4.000 de hectare în mai puţin de tei ore, potrivit pompierilor din comitatul Los Angeles.

Peste 300 de pompieri au fost mobilizaţi, sprijiniţi de elicoptere şi aeronave pentru a lupta împotriva flăcărilor.

„Locuitorii din zonă sunt în curs de a fi evacuaţi” de poliţia locală, a precizat departamentul de luptă împotriva incendiilor pe Twitter. „Vă rugăm să colaboraţi ca să vă putem ajuta astfel încât cei apropiaţi să fie în siguranţă”.

Incendiile s-au înmulţit şi au căpătat amploare în ultimii ani în California, parţial din cauza schimbărilor climatice.

Cel mai devastator incendiu din istoria Californiei, Camp Fire, a avut loc în noiembrie 2018 în nordul statului şi a provocat moartea a 86 de persoane.

Comentarii