Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / În braţele mamei

12 Dec. 2020 / 13:35

Campanie Moldova 1: Aflaţi povestea Nataliei, mama care a avut curajul să meargă înainte

Nu are o casă şi nici sprijin din partea persoanelor apropiate. Rămasă în voia sorţii, cu un copil în braţe, a avut curajul să meargă înainte, pentru a-şi realiza visul cel de a fi o mamă bună pentru fetiţa ei. Este istoria Nataliei, noua eroină a campaniei „În braţele mamei”. Tânăra spune că va munci din greu doar ca să-i poată oferi copilului ei tot de ce nu a avut ea parte. Până atunci, fiecare dintre noi îi poate oferi şansa Nataliei şi micuţei ei să trăiască fericiţi împreună, relatează Moldova 1.

„De mică creşteam fraţii, mama nu avea habar să îi crească. Se ducea la lucru, venea, dar acum ne-a lăsat pe toţi şi s-a dus peste hotare, nu se răspunde cu noi”, afirmă Natalia, beneficiară a Centrului Maternal „În braţele mamei”.  

La 26 de ani, Natalia nu a fost niciodată la şcoală şi asta pentru că a trebuit să fie şi mama, şi tată pentru cei patru fraţi mai mici. Ca să aibă ce mânca, ani la rând, fiind încă ea singură un copil, a lucrat cu ziua. Atunci când a rămas însărcinată, tătăl copilului a abandonat-o, iar părinţii acestuia au spus că nu au posibilitate să o ajute, aşa a ajuns în stradă.

Atunci când a fost copleşită de greutăţi, tânăra s-a adresat după ajutor la Centrul Maternal „În braţele mamei”. Aici, la fel ca şi alte zeci de mame, a putut să-şi ia viaţa de la capăt, a găsit căldură şi susţinere, dar cel mai important un loc sigur pentru ea şi fetiţa ei.

„Dorinţa noastră mare este ca ele să se schimbe foarte mult, dar se întâmplă diferit, care face o schimbare mai mare, sau mai mica, depinde prin câte a trecut pe parcursul vieţii. Avem beneficiare care au făcut nişte salturi radicale, acum sunt nişte mame foarte iubitoare, foarte grijulii şi au grijă de tot ce li se întâmplă”, a declarat psihologa Ludmila Şchiopu.  

Cei care doresc să o ajute pe Natalia să aibă parte de un viitor decent alături de fetiţa ei, pot dona prin terminalele de plată, prin edonaţii pe www.diaconia.md sau la numărul de telefon: 022 46 32 28. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să crească în braţele mamei.

Comentarii