Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

14 Sep. 2020 / 20:42

UE a investit în Moldova aproximativ un miliard de euro

Dezvoltarea infrastructurii, domeniului educaţiei, proiecte în domeniul eficienţei energetice, mediului, dar şi de promovare a egalităţii de gen. Sunt doar câteva dintre programele Uniunii Europene (UE) implementate în ţara noastră. Doar în ultimii zece ani, prin intermediul acestor proiecte, UE a investit în Republica Moldova peste un miliard de euro. Datele au fost prezentate de ambasadorul UE, Peter Michalko, în cadrul emisiunii „Dialoguri europene” de la Moldova 1. Potrivit diplomatului european, banii au fost distribuiţi în peste o mie de programe de dezvoltare din diverse domenii, relatează Mesager.

„Continuăm cu paşi concreţi programele pe care le avem, de exemplu cel în domeniul eficienţei energetice, care se referă la şcoli. Timp de doar două luni vom face progres spre realizarea a 18 proiecte mai mari, care în toată ţara vor schimba condiţiile din şcoli şi alte instituţii publice prin modernizarea acestora. Vom continua susţinerea prin proiecte ce ţin de dezvoltarea economică şi oportunităţi pe piaţă”, a menţionat Peter Michalko, ambasadorul UE în Moldova.

Pe parcursul acestui deceniu, UE a devenit un partener economic important, în 2018, pe piaţa europeană fiind direcţionate 70% din exporturi şi 50% din comerţul total al ţării. Peter Michalko a dat asigurări că Uniunea Europeană va sprijini în continuare ţara noastră prin investiţii în proiecte sociale.

Comentarii