Ştiri

Sursa imaginii: sputnik.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Economic

19 Dec. 2019 / 13:26

Principalele trei vămi de la frontiera cu România: Sculeni, Leuşeni şi Giurgiuleşti vor fi modernizate cu sprijinul UE

Cozile de la principalele trei vămi de la frontiera cu România: Sculeni, Leuşeni şi Giurgiuleşti ar urma să dispară odată cu implementarea unui proiect de modernizare, pentru care Uniunea Europeană a alocat numai Republicii Moldova peste 3,2 milioane de euro. Proiectul a fost lansat oficial şi urmează să fie finalizat până în vara anului 2022. Reprezentanţii Serviciului Vamal şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România s-au întâlnit la punctul Sculeni şi au stabilit principalele acţiuni ce urmează a fi realizate, relatează Moldova 1.

Şoferii de tir spun că de cele mai dese ori sunt obligaţi să staţioneze ore în şir în vama Sculeni.

„Stăm din seară de la ora 6, tare mult timp, obosiţi”. „Ar fi fundamental să fie o modernizare, un plan strategic bun. Începând de ieri am aşteptat 18 ore. Partea Moldovei a mers bine, dar rândul nu s-a mişcat pentru că era blocat înspre partea din România”, au spus conducătorii marfarelor.

Potrivit autorităţilor, cele trei puncte vamale, de ambele părţi, ar urma să se schimbe radical şi să arate ca cele europene. Vor fi mai multe piste de control, va fi reconstruită infrastructura, reabilitate platformele de scanare a mijloacelor de transport, echipamentele de control vor fi noi şi performante. De asemenea, vor fi reabilitate sistemele de iluminat şi semnalizare, dar si create încăperi pentru solicitanţii de azil.

„Cadrul de cooperare strategică se referă la cooperarea vamală în regiune, concentrându-se pe trei priorităţi strategice: dezvoltarea securităţii şi fluidizarea mărfurilor, combaterea fraudei vamale, se urmăreşte creşterea eficienţei instituţionale şi operaţionale a birourilor vamale”, a spus Adrian Videanu, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Vămilor din România.

Pentru realizarea acestui proiect, Uniunea Europeană a acordat ţării noastre un credit nerambursabil de grant în valoare de peste 3,2 milioane de euro, iar Guvernul va contribui cu aproape 1,8 milioane de euro. 70 la sută din fondurile alocate vor fi destinate Postului vamal Sculeni.

„În special, ce ţine de construcţia unei noi clădiri. În loc de opt piste care sunt aici, vor fi opt pe intrare şi opt pe ieşire, vor fi piste separate pentru camioane, pentru autocare, pentru autoturisme, două piste pentru agenţii economici autorizaţi, vor fi construite şi arterele de infrastructură, copertinele, se vor crea condiţii optime de efectuare a controalelor”, a spus Iurie Ceban, direct general adjunct al Serviciului Vamal.

Proiectul va fi finalizat timp de 36 de luni, până pe 1 iulie 2022.

Comentarii