Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

21 Feb. 2021 / 19:54

Pandemia a afectat considerabil volumul schimburilor comerciale

Pandemia a afectat considerabil volumul schimburilor comerciale ale ţării noastre. Din cauza restricţiilor şi veniturilor reduse, exportul de mărfuri a fost cu aproape cu 11 la sută mai mic comparativ cu cel din anul 2019, au scăzut şi importurile cu 7,3%. Uniunea Europeană rămâne principalul partener economic al Republicii Moldova, relatează Mesager.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, pe parcursul anului trecut, exporturile de mărfuri autohtone au fost în scădere cu aproape cinci la sută faţă de 2019, constituind aproape 1,9 miliarde de dolari.

Cifrele arată că moldovenii au exportat cel mai mult în ţările din Uniunea Europeană, aproape 70 la sută din totatul de produse trimise peste hotare, urmate de statele din CSI - cu o cotă de peste 15 % în totalul de exporturi şi peste 18 la sută în alte ţări. Principalele state de destinaţie a exporturilor de mărfuri au fost: România, Germania, Federaţia Rusă, Italia şi Turcia.

În ceea ce priveşte mărfurile, în 2020 s-au redus exporturile de cereale, maşini şi aparate electrice, produse medicinale şi farmaceutice, dar şi seminţe şi fructe oleaginoase. Totodată, au sporit livrările peste hotare de grăsimi şi uleiuri vegetale, produse chimice organice, minereuri metalifere şi deşeuri de metale, legume şi fructe.

Dacă e să ne referim la importuri, aproape 46 la sută din totalul de produse importate au fost aduse din statele UE, puţin peste 24 la sută din ţările CSI şi peste 30 la sută din alte ţări.

Anul trecut a scăzut cel mai mult importul de petrol, gaz şi vehicule. Totodată, s-au majorat importurile de cereale, maşini şi aparate industriale, produse lactate şi ouă. Statistica arată că s-au redus produsele aduse din România, Federaţia Rusă, Italia şi Ucraina.

În acelaşi timp, s-au majorat importurile provenite din Kazahstan, China, Polonia şi Serbia.

Comentarii