Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

11 Noi. 2019 / 15:26

Igor Dodon: Moldovagaz şi Gazprom au ajuns la o înţelegere

Moldovagaz şi Gazprom sunt gata să semneze, în cel mai scut timp, anexele la contractul de furnizare şi contractul de transport de gaze naturale în vigoare. În prezent, experţii părţilor coordonează anexele de prelungire a contractului actual pentru un termen de trei ani. Asta a anunţat preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei „Moldovagaz”, Vadim Ceban, la întrevederea cu preşedintele Igor Dodon.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a precizat că, „în perioada septembrie-octombrie, Moldovagaz a coordonat cu Gazprom prelungirea contractului în vigoare pentru perioada 2020-2022. Contractul prevede condiţiile furnizării gazelor naturale pentru consumatorii Republicii Moldova prin trei modalităţi de alternativă: la hotar cu Federaţia Rusă şi Ucraina (Staţia de Măsurare Gaze (SMG Sudja, SMG Valuiki), la hotar cu România şi Ucraina (SMG Isaccea şi SMG Orlovka), în alte puncte de intrare în sistemul de gaze al Ucrainei, prin culoarul transbalcanic, la hotarul de vest cu ţările UE”.

Potrivit şefului statului, marţi, 12 noiembrie, reprezentanţi ai Moldovagaz”, împreună cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Infrastructurii de la Chişinău se vor deplasa la SMG Isaccea, SMG Orlovka şi la Negru Vodă pentru a se întâlni cu partenerii săi din România şi Ucraina.

În cadrul întrevederii cu Igor Dodon, Vadim Ceban a menţionat că Moldovagaz este pregătită să recepţioneze circa 12,4 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, după ultimele activităţi pe care le-a desfăşurat în comun cu operatorii de transport gaze din Bulgaria, România, Ucraina şi Republica Moldova. Partea română şi partea ucraineană deja au confirmat oficial despre finalizarea tuturor lucrărilor.

La rândul său, preşedintele Igor Dodon a reiterat că prioritatea de bază este evitarea problemelor legate de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale. „Am reiterat că prioritatea noastră de bază este să evităm problemele legate de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale. În cazul sistării tranzitului gazelor prin teritoriul Ucrainei, începînd cu 1 ianuarie 2020 vom examina şi alte variante de transportare. Vadim Ceban a dat asigurări că Republica Moldova nu va avea dificultăţi în acest sens. Totodată, mi-am exprimat disponibilitatea de a mă implica la nivel politic şi de a purta discuţii cu conducerea Federaţiei Ruse, României şi a Ucrainei în cazul apariţiei unor eventuale probleme”, a punctat Igor Dodon.

Comentarii