Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

15 Iun. 2019 / 13:14

Fostul ministru al Finanţelor: În bugetul public naţional nu există „o gaură”

În bugetul public naţional nu există „o gaură”, după cum s-a vehiculat în ultima perioadă. Asta afirmă fostul ministru al Finanţelor, Ion Chicu, relatează Moldova 1.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Chicu scrie că în conturile bancare ale Ministerului Finanţelor sunt 3,27 de miliarde de lei şi dă asigurări că toate ordinele de plată prezentate în trezorerie până pe 31 mai au fost finanţate integral, inclusiv au fost achitate majoritatea pensiilor şi indemnizaţiilor pentru luna mai.

De asemenea, spune Chicu, veniturile la buget le depăşesc pe cele din 2018, la toate capitolele.

La Bugetul de Stat sunt cu 1,13 miliarde de lei mai mult, adică cu 7,7%, la bugetele locale - cu 21 de milioane de lei mai mult, în creştere cu 1,3%.

Cu 20% si respectiv cu 6,5% sunt mai mari veniturile la fondurile de asistenţă medicală şi socială.

Comentarii