Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Economic

15 Dec. 2019 / 16:15

Culoarul Transbalcanic, pe ultima sută de metri

Culoarul Transbalcanic, pe ultima sută de metri. Cinci ţări vor asigura cu gaze naturale Republica Moldova, dacă Rusia şi Ucraina nu ajung la un acord până la 1 ianuarie 2020. Astfel, conducta magistralei va asigura cu gaze naturale aproximativ 700 de mii de consumatori din ţară.

Haideţi să vedem cum va ajunge mai exact gazul până în ţara noastră. Traseul începe în Turcia, după care conducta va traversa Bulgaria, România, Ucraina, iar apoi, în regim revers, spre Republica Moldova. Şi pentru a nu avea surprize neplăcute în toiul iernii, autorităţile Republicii Moldova au avut în această săptămână vizite de lucru la Bruxelles, dar şi la Kiev.

Astfel, urmează să fie semnat un acord, care va permite majorarea volumului de gaze necesare ţării noastre pentru acoperirea întregului consum, prin revers. Este vorba de aproximativ 15 milioane de metri cubi pe zi.

Potrivit lui preşedintelui Consiliului de Administraţie al Moldovagaz, operatorii din Bulgaria şi România trebuie să modifice acordurile de interconectare la Negru Vodă şi, respectiv, Kardam.

Totodată, în lucru se află acordul de interconectare „Transgaz” România şi operatorul sistemelor de tranzit gaze din Ucraina. La rândul său, preşedintele Igor Dodon a declarat că săptămâna viitoare va efectua o vizită de lucru în Federaţia Rusă, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller.

Comentarii