Ştiri

Sursa imaginii: aipa

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

18 Mar. 2019 / 19:02

Autorităţile au decis cum vor susţine producătorii de fructe în comercializarea producţiei

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, a convocat, în după amiaza zilei de vineri, 15 martie 2019, în şedinţă de lucru factorii de decizie de la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, precum şi reprezentanţi din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Ministerului Finanţelor, Agenţia de Investiţii, pentru a identifica soluţiile optime de susţinere a producătorilor de fructe în vederea asigurării bunei desfăşurări a activităţii acestora, se arată într-un comunicat de presă al AIPA.

Membrii Asociaţiei „Moldova Fruct” au aprobat la şedinţa Adunării Generale, o rezoluţie, în care au fost invocate toate provocările stringente din sector cu care se confruntă producătorii agricol. Astfel, în baza acestora, a fost dus un dialog destul de constructiv şi agreat de toţi cei prezenţi, deoarece, o bună parte din subiectele abordate, deja sunt promovate de Minister.

„S-a vorbit despre majorarea fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. Cei de la Asociaţie au propus să-l majorăm până la 1,3 miliarde de lei, acum este la nivel de 900 de milioane. Un alt subiect: compensarea pierderilor pentru producătorii agricoli din regiunea de nord a ţării care au suferit de îngheţurile târzii de primăvară din anul 2017” , a spus şeful Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementare a calităţii produselor de origine vegetală, din cadrul Ministerului Agriculturii, Vasile Şerban, potrivit Radio Moldova Actualităţi.

Ministrul Nicolae Ciubuc a mulţumit celor prezenţi pentru interesul de a discuta şi identifica în comun acţiunile de susţinere a producătorilor şi a menţionat: „Am solicitat convocarea în şedinţă extinsă cu toţi factorii interesaţi pentru a discuta pe marginea problemelor invocate în rezoluţia Adunării generale a Asociaţiei „Moldova Fruct”. Scopul şedinţei este de a identifica soluţiile optime şi a stabili o foaie de parcurs cu acţiuni concrete şi responsabilităţi pentru fiecare din cei prezenţi”.

În acest sens, membrii Moldova Fruct consideră necesar de a mări Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural; de intensificat negocierile cu Uniunea Europeană pentru majorarea cotelor la exportul de prune şi struguri, inclusiv negocierea unor cote de import a merelor, fără taxe cu Republica Arabă Egipt; de asigurat numărul suficient de autorizaţii de transport, precum şi de aprobat Programul „Mere în şcoli”. Totodată, potrivit lor, este importantă susţinerea statului, în vederea certificării producătorilor agricoli la standardele de calitate, precum şi facilitarea accesului la apa pentru irigare, inclusiv, compensarea pierderilor provocate de îngheţurile târzii de primăvară din aprilie 2017.

La final de şedinţă, Ministrul Nicolae Ciubuc a mulţumit pentru dialogul constructiv şi a conchis: ”Vom discuta cu instituţiile abilitate asupra instituirii unui cadru eficient pentru dezvoltarea infrastructurii de monitorizare a calităţii, inofensivităţii şi trasabilităţii fructelor atât la producere pentru piaţa internă, cât şi pentru export, aşa încât să vedem în reţelele de magazine din ţară fructe autohtone sănătoase, calitative şi frumos ambalate.

De asemenea, până la începutul unui nou an şcolar vom elabora Regulamentul privind achiziţionarea merelor, direct de la producători, şi distribuirea gratuită a acestora în şcoli, iar pe parcurs, ne vom convoca ori de câte ori va fi necesar pentru a soluţiona problemele abordate”.

Comentarii