Sursa imaginii: Facebook.com: Editura Pontos
Postat de: Mazur Rodica
Ştiri / Cultură
10 Feb. 2019 / 14:17
„Revelaţiile scribului” – noua apariţie editorială a poetului Gheorghe Doni
După o pauză de aproape un sfert de secol, poetul Gheorghe Doni a trăit bucuria celei de-a doua apariţii editoriale, cartea de poeme „Revelaţiile scribului”. Volumul lansat la Uniunea Scriitorilor din Moldova a apărut în programul de editare a cărţii naţionale, susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, relatează Moldova 1.
„Acest volum include poeme scrise de-a lungul anilor, mă bucură apariţia lui, dar sigur, bucuria ar fi fost mai mare dacă apărea vreo zece ani în urmă, dar din lipsă de finanţe nu am avut această posibilitate. Are mai multe mesaje: de dragoste, de bine, de omenie”, a declarat poetul Gheorghe Doni.
„Autorul, după o pauză îndelungată, vine cu o respiraţie nouă - un suflu primăvăratic şi cuprinde o multitudine de teme”, susţine scriitorul Leo Bordeianu.
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a precizat că Gheorghe Doni rămâne fidel poeziei tradiţionaliste.
„Toate sentimentele, problemele, obstacolele sunt trecute printr-o grilă moralizatoare, dânsul conjugând realitatea interioară cu fenomenologia, cu ceea ce se întâmplă în societatea de astăzi”, a menţionat Arcadie Suceveanu.
După volumul de debut „Altarul deziluziilor” din 1995, Gheorghe Doni vine cu apariţia editorială pe care criticul literar Ion Ciocanu o numeşte „Carte-destin”.
„Am scris că-i o Carte-destin, pentru că e o carte care arată adevărul despre autor, lucrul acesta nu se vedea la prima carte şi îmi pare bine că am spus aşa”, afirmă Ion Ciocanu.
Şi alţi confraţi de condei au afirmat că lecturarea poeziilor lui Gheorghe Doni este necesară cititorilor.
În curs de apariţie este o altă carte de versuri a lui Gheorghe Doni. Şi dacă „Revelaţiile scribului” a apărut în programul de editare a cărţii naţionale - următorul volum va fi editat din contul autorului.
Ştiri / Cultură
27 Ian. 2019 / 20:03
Drama copiilor străzii este abordată într-un roman
Ştiri / Cultură
04 Feb. 2019 / 20:57
A apărut Calendarul Naţional, ediţia 2019
Ştiri / Cultură
27 Ian. 2019 / 15:04
„Linie şi culoare” – expoziţie de pictură şi grafică
Ştiri / Cultură
08 Feb. 2019 / 14:32
Lucrările tinerilor artişti plastici au excelat la o expoziţie-concurs organizată de UAP
Ştiri / Cultură
09 Feb. 2019 / 15:00
O moldoveancă stabilită în Franţa a lansat o carte la Chişinău
Comentarii