Ştiri

Sursa imaginii: Facebook.com

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

30 Noi. 2020 / 16:00

Masa de sărbătoare, noua carte de poezie a Irinei Nechit

O candelă aprinsă în memoria părinţilor, o altă treaptă a concepţiei lirice a poetei Irina Nechit o reprezintă noua carte de poezie „Masa de sărbătoare”. Cartea a apărut la prestigioasa editură „Cartea Romanească” din Bucureşti, relatează Mesager.

„Cu adevărat este o sărbătoare pentru mine, pentru că eu timp de zece ani nu am editat niciun volum de poezie. „Masa de sărbătoare” cred că este o masă a sfinţeniei, a memoriei, un prilej nu de a petrece, a ne aduna la un ospăţ bogat, ci pentru a ne întâlni, un ospăţ spiritual”, susţine Irina Nechit.

În opinia criticilor literari, cartea aduce în circuit o poezie calitativ nouă.

„Această carte a Irinei Nechit ridică la o altă treaptă concepţia ei lirică. O carte în care povesteşte destinele neîmplinite ale tatălui care ar fi vrut să fie student la medicină, a mamei care a alergat cândva desculţă până la biserică, iar în urma ei rămâneau urme pe zăpadă. O carte în care vobeşte cu tata plecat dincolo, vorbeşte cu mama plecată dincolo”, a declarat Maria Şleahtiţchi, directoarea Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

Acum Irina Nechit lucreaza la o nouă carte.

„Un alt volum de poezie, altfel cumva, mai narativ şi mai ancorat în cotidian. Şi am o piesă nouă pentru copii „Iulian şi Iuliana”, a spus scriitoarea.

Irina Nechit a debutat cu poezie în 1992, scrie şi critică de teatru, perseverează în domeniul dramaturgiei. Piesele ei sunt solicitate şi montate de teatre din Chişinău şi Bucureşti. Cea mai recentă premieră a fost pe 24 noiembrie, „Valsul tancurilor”, la Teatrul Naţional „Satiricus. Ion Luca Caragiale”.

Comentarii