Ştiri

Sursa imaginii: facebook.com

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

20 Ian. 2020 / 16:01

Frumuseţea vestimentaţiei tradiţionale japoneze, prezentată la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

O feerie de culori, semnificaţii, mătăsuri brodate cu fir de aur şi argint, o reprezintă Kimono-ul: vestimentaţia tradiţională japoneză, prezentată la Muzeul naţional de artă al Moldovei. Evenimentul este organizat de instituţia gazdă, Ambasada Japoniei şi fundaţia japoneză, cu prilejul jocurilor Olimpice de la Tokio din vara acestui an, relatează Moldova 1.

Deosebit de complexă ceremonia de îmbrăcare a unui kimono, îi este caracteristică binecunoscuta rigoare japoneză, demonstrată pe viu de o profesoara din Ţara Soarelui Răsare: A respectat toate etapele şi, spre încântarea admiratorilor - a împodobit-o pe tânăra din Moldova într-un elegant kimono.

„În secolele 18-19, kimonourile sunt purtate în viaţa de zi cu zi a japonezilor, dar acum această îmbrăcăminte tradiţională, foarte elegantă, este purtată cu ocazii speciale, ceremonia ceaiului, nunţi”, a declarat ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii.

Culorile Kimonoului sunt în funcţie de vârstă, de evenimentele la care este purtat, statul persoanei şi de anotimpul în care este îmbrăcat. Un kimono autentic costă cât o maşină sau un apartament. Sunt folosite zeci de metri de mătase scumpă pe care frunzele, florile sunt brodate cu fir de aur şi argint, iar fiecare detaliu are o semnificaţie.

„O vestimentaţie foarte elaborată şi foarte interesantă, prezintă nu doar o haină, dar şi un statut al persoanei, bunăstare”, „Este impresionant cum folosesc toate centurile, brâiele pentru a crea fundele din spate, la fel caşi coafurile. Cultura japoneză a contribuit foarte mult la creşterea mea personală şi sunt foarte fericită”, „Acest kimono este minunat, să ne învăţăm şi noi, să ne simţim aşa în armonie”, „Văd că pentru ei fiecare detaliu este important, fiecare culoare înseamnă ceva şi este fascinant. Pentru ei este un mod de a gândi, de a trăi, de a se reprezenta în societate, este extraordinar”, au declarat oparticipanţii.

Tânăra care a fost îmbrăcată în premieră într-un kimono spune c-a fost o experienţă extraordinară.

„Este neobişnuit, este frumos, este parţial comod, ţine spatele drept, asta este un plus. E foarte cald, nu-mi imagineze cum le poartă japonezele vara, cred că e greu de suportat”, a spus studenta Mihaela Aron.

Fiecare etapă a ritualului de îmbrăcare a costumului tradiţional era comentat de către o distinsă cunoscătoare a culturii japoneze: Rossella Menegazzo , profesor la Departamentul patrimoniului cultural al Universităţii de Arte din Milano. Tot ea a cercetat şi a catalogat colecţia din cele 200 de stampe japoneze din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

„Este o colecţie foarte valoroasă din 1830 până la sfârşitul secolului 20. Reprezintă cel mai popular tip de artă Ukiyo-e: „imaginile lumii plutitoare”. Maeştrii au abordat subiectele marilor schimbări politice, sociale, artistice”, a declarat profesoara de arte Universităţii din Milano, Rossella Menegazzo.

„Peste o sută de stampe sunt expuse, unele pentru prima oară cu artişti dintre cei mai cunoscuţi cum este Hiroşiri, Kikanobu, Ioşito şi 25 artişti de mare valoare care au un discurs foarte important în arta japoneză”, a declarat directorul Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea.

Recitalul de cântece populare din diferite zone ale Japoniei a completat evenimentul ce va avea continuitate prin festivalul filmului japonez care se va produce în perioada 23-26 ianuarie la Centrul Cultural „ODEON”.

Comentarii