Ştiri

Sursa imaginii: cotidianul.ro

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Cultură

09 Aug. 2019 / 15:45

Artistul Ingo Glas, cu o expoziţie la Chişinău

Prezenţa lui Ingol Glas cu o expoziţie la Chişinău i-a determinat pe mai mulţi oameni să vină să-i admire lucrările, cunoscute anterior doar din manualele de istorie a artei şi din muzeele europene. Ingo Glas este adeptul căutării adevărurilor pure în lumea formelor plastice, relatează Moldova 1.

„Am descoperit că există cele 3 forme de bază: triunghiul, pătratul şi cercul şi vedeţi şi 3 culori: roşu galben şi albastru, nu are nimic cu steagul României, dar norocul meu este pentru că mulţi din Răsăritul Europei îmi spun: Vine românul la Bruxelles, vine românul în Italia, ei îmi spun „românul”. Foarte bine, zic ,,m-am născut în România, folosesc culorile de bază. Eu am o stradă de sculpturi realizate de mine care începe în Ungaria şi se termină la Galaţi”, a declarat artistul plastic din Budapesta, Ingo Glas.

„Vedem într-adevăr un monstru sacru fiindcă a fost cel care cu terminarea Academiei de arte vizuale din Cluj, după asta nu a mai făcut figurativ şi a avut conceptul lui de artă abstractă şi a fost printre cei care au fost în fruntea artei concrete din Europa”, a menţionat sculptorul Ioan Grecu.

„Îl cunosc pe artistul Ingo Glas din expoziţiile, din lucrările domniei sale pe care am avut şansa să le văd în marile muzee ale lumii, mă bucur că a venit aici cu o expoziţie impresionantă în care e reuşit să sintetizeze, aproape genial abstractul şi să transmită foarte multe idei”, a declarat ambasadorul României în republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Expoziţia este un proiect cultural al muzeului din Bistriţa-Năsăud.

„A avut vernisajul la Bistriţa unde a fost expusă o lună, şi în parteneriatul pe care-l avem cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a fost idea de a aduce această expoziţie la Chişinău”, a spus directorul complexului muzeal din judeţul Bistriţa, România, Alexandru Gavrilaş.

„Ingo Glas reuşeşte să construiască un univers personalizat extrem de actual şi, în acela timp cu perspective pentru arta de mâine. Ingo Glas este artistul european care a circulat, a expus în Europa, iar astăzi se află la Chişinău”, a afirmat criticul de artă român, Vasile Duda.

„În expoziţie avem o serie de lucrări, multe se regăsesc în for public şi este un artist foarte apreciat pe care ni l-am dorit mult să-l avem la Chişinău. Este ceva nou pentru noi”, a declarat directorul muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea.

„În această artă vedem o demonstraţie a convergenţei care poate fi obţinută între formă, culoare, spaţiu şi, nu în ultimul rând idei. Nu e deloc uşor să obţii un echilibru între lucrurile divergente şi nu este uşor să obţii convergenţă, or , noi aici acasă avem nevoie tocmai de un asemenea lucru, de echilibru”, a precizat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Liliana Niculăescu-Onofrei.

Doritorii pot contempla expoziţia de la Chişinău până în 10 septembrie. Lucrările lui Ingo Glas se află în for public, în prestigioase colecţii şi muzee din toată lumea.

Comentarii