Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Electorala

28 Oct. 2020 / 17:11

Un grup de veterani ai războiului de pe Nistru îl susţin pe Andrei Năstase

Un grup de veterani ai războiului de la Nistru şi-au exprimat susţinerea pentru candidatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. Potrivit acestora, Năstase este singurul dintre concurenţii electorali care a susţinut proiectele destinate combatanţilor, iar prin acţiunile sale a demonstrat că poate garanta securitatea şi siguranţa naţională a Republicii Moldova. Veteranii susţin că în aceste condiţii dificile generate de pandemie, secetă şi criză economică, ţara noastră are nevoie de un conducător care să facă faţă tuturor acestor provocări, relatează Mesager.

„Andrei Năstase, împreună cu echipa Platforma DA, a fost dintotdeauna alături de veteranii de război, inclusiv au sprijinit prin iniţiativele legislative drepturile noastre legitime. Facem un apel către toţi veteranii de război, rezerviştii, militarii activi şi toti oamenii de bună credinţă care nu sunt indiferenţi, să chibzuiască cu maximă raţiune asupra alegerii pe care o vor face duminică, 1 noiembrie. Vă cerem să acordaţi cu încredere un vot lui Andrei Năstase”, susţine Constantin Boiştean, veteran de război.

Comentarii