Ştiri

Sursa imaginii: alegeri.md

Postat de: Cornelia Stefoglu

Ştiri / Alegeri locale 2019

11 Sep. 2019 / 15:55

Ion Ceban a făcut totalurile acţiunilor desfăşurate în capitală

Candidatul socialiştilor pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a făcut public raportul acţiunilor desfăşurate în capitală, relatează Mesager.

Ion Ceban a spus că pentru el Chişinăul înseamnă, întâi de toate, infrastructură dezvoltată: străzi şi trotuare de calitate, curţi amenajate cu parcări, terenuri de joacă şi de sport; blocuri de locuit, parcuri şi scuaruri moderne, transport public.

Ion Ceban susţine că a reuşit să înceapă mai multe proiecte sociale cum ar fi oferirea ajutoarelor materiale familiilor aflate în dificultate şi celor cu mulţi copii, sporuri salariale pentru cadrele didactice şi tinerii specialişti, suport pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, pensionari şi persoane cu nevoi speciale.

„O altă latură care este importantă pentru noi din perspectiva angajamentelor pe care le-am făcut publice ar fi crearea infrastructurii sportive, crearea infrastructurii în curţile blocurilor de locuit. De exemplu, când am vorbit despre 150 de terenuri de joacă, anul trecut cineva spunea că este un obiectiv absolut imposibil pentru un an de zile. Vreau să spun că acest obiectiv a fost îndeplinit”, a declarat Ion Ceban, candidat la funcţia de primar la municipiului Chişinău.

Comentarii